Karima El Mahroug, o dansatoare în vârstă de 18 ani, este cea mai cunoscută dintre fetele „bunga-bunga” ale lui Silvio Berlusconi. Dar premierul italian nu este singurul acuzat de relații sexuale cu minore. Tânăra susține că prin patul ei a trecut și Cristiano Ronaldo, pe vremea când era minoră. Lusitanul susține că n-o cunoaște.
Silvio Berlusconi este implicat într-un uriaș scandal sexual. Autoritățile îl acuză pe premier că a întreținut relații sexuale cu numeroase minore. Dintre fetele „bunga-bunga”, așa cum îi plăcea lui Don Silvio să numească petrecerile care se terminau cu orgie, se remarcă tânăra Karima El Mahroug, care în prezent are 18 ani. Ea susține că Berlusconi este un bărbat foarte generos, recompensând-o de-a lungul timpului cu daruri de 240.000 de euro! În plus, tânăra susține că a făcut sex și cu Cristiano Ronaldo. Starul lui Real Madrid traversează o perioadă bună atât din punct de vedere profesional, cât mai ales în ceea ce privește viața personală. Portughezul este logodit cu modelul Irina Shayk, una dintre cele mai frumoase femei din lume.
„Sper să nu te mai găsesc aici” Faptul că prin patul lusitanului au trecut de-a lungul anilor numeroase femei nu este un secret pentru nimeni, dar puțini știu că Ronaldo a fost implicat și în relații cu minore. Cel puțin așa susține Karima El Mahroug. Aceasta a spus că s-a cunoscut cu Cristiano într-un club de noapte din Milano, în noaptea zilei de 29 decembrie 2009. „Am făcut sex cu Cristiano într-o cameră de hotel. El știa că am 17 ani, dar asta nu l-a împiedicat cu nimic. Când m-am trezit de dimineață, el plecase. Mi-a lăsat 4.000 de euro cash și un bilet pe care a scris: «Sper ca atunci când mă întorc să nu te mai găsesc aici!»”, a declarat frumoasa marocană. Karima a adăugat că a fost atât de supărată pe gestul portughezului încât, atunci când s-a reîntâlnit cu el într-un alt club de noapte, a aruncat cu un pahar cu șampanie în el.
Cum era de așteptat, starul naționalei Portugaliei a negat orice legătură cu tânăra de 18 ani: „Nici măcar nu o cunosc pe această fată. Nu am văzut-o în viața mea! Pe 29 decembrie 2009 eram la Madrid, antrenându-mă, la fel întâmplându-se și în ziua următoare. De fapt, între decembrie 2009 și iunie 2010 nici măcar nu am fost la Milano”.
Cristiano Ronaldo o are mare, dar a durat prea puțin. Nu a reușit să mă satisfacă Karima El Mahroug
S-a „băgat” și Benzema?
În 2010, un mare scandal a lovit fotbalul francez. Trei fotbaliști ai echipei naționale au fost acuzați că au apelat la serviciile unei prostituate minore, Zahia Dehar (foto). Ribery, Benzema și Govou au fost cercetați ulterior, riscând o pedeapsă de trei ani de închisoare.
Cristiano Ronaldo nu e singurul mare fotbalist implicat într-un scandal sexual cu o minoră. Au pățit-o și francezii Benzema, Ribery și Govou, acuzați că s-au culcat cu Zahia Dehar. Totuși, situația lor e puțin diferită. Când a aflat că ei ar putea ajunge după gratii, fata a sărit rapid în apărarea lor și a afirmat categoric că fotbaliștii nu știau că ea este minoră. Ribery a recunoscut că și-a petrecut o noapte cu ea, dar nu știa că are mai puțin de 18 ani. Benzema s-a considerat a fi victima unei înscenări, tocmai pentru a fi acuzat că a ajuns în patul unei minore. Pe atacantul lui Real Madrid l-a apărat inclusiv o fostă iubită de-a sa, cu care era împreună în acea perioadă: „Am petrecut toată noaptea împreună cu Karim. Zahia s-a culcat cu un prieten de-al lui!”. Cu toate acestea, se pare că Benzema nu este chiar o victimă, fiindcă unele voci susțin că francezul a fost prins și în mrejele minorei lui Berlusconi, Karima El Mahroug.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER